Esofagită de reflux și hernie hiatală: ce înseamnă gradele A, B, C și D

Pe buletinul unei gastroscopii, formulări precum „esofagită de reflux grad A” (sau B, C, D) ori „hernie hiatală” sună tehnic și, fără context, pot speria. Vestea bună este că, în marea majoritate a cazurilor, este vorba despre forme ușoare, care se țin foarte bine sub control.

Cifrele de mai jos vin din experiența mea profesională de-a lungul carierei, dintr-o serie de peste 480 de gastroscopii documentate (parte din cele peste 2.000 de endoscopii pe care le-am efectuat). Ele mă ajută să vă spun nu doar ce este esofagita, ci și cât de des apare și cât de gravă este de obicei.

Ce înseamnă „esofagită de reflux” pe buletinul de gastroscopie

Pirozisul (arsura din spatele sternului) și refluxul sunt simptome, adică ceea ce simțiți dumneavoastră. Esofagita de reflux este ceea ce se vede la gastroscopie, atunci când acidul care urcă din stomac a inflamat și a produs mici răni (eroziuni) pe mucoasa esofagului, în partea de jos, lângă stomac.

Cu alte cuvinte, esofagita este constatarea obiectivă, vizibilă pe cameră, a unei iritații pe care simptomele o anunțau. Se poate avea reflux fără esofagită (mucoasa arată bine, deși simptomele există) și, mai rar, esofagită cu simptome discrete. De altfel, la mai puțin de jumătate dintre persoanele cu simptome tipice de reflux se găsesc leziuni vizibile la gastroscopie; la restul, mucoasa arată normal, deși disconfortul este cât se poate de real. De aceea gastroscopia este investigația care pune lucrurile la punct: arată dacă și cât de mult a fost afectat esofagul.

Gradele esofagitei: A, B, C și D (clasificarea Los Angeles)

Când esofagul prezintă eroziuni, medicul le încadrează într-un sistem internațional numit clasificarea Los Angeles, după mărimea și întinderea acestor mici răni. Este cea mai folosită clasificare și o veți întâlni cel mai des pe buletin. Iată ce înseamnă:

• Gradul A: una sau mai multe eroziuni mici, sub 5 mm. Este forma cea mai ușoară și cea mai frecventă.
• Gradul B: eroziuni mai mari de 5 mm, dar care rămân separate (nu se unesc între ele). Tot o formă ușoară spre moderată.
• Gradul C: eroziunile încep să se unească și cuprind o parte mai mare din circumferința esofagului (sub trei sferturi). Formă mai importantă.
• Gradul D: eroziuni întinse, care cuprind peste trei sferturi din circumferința esofagului. Este forma cea mai severă și, din fericire, cea mai rară.

Din gastroscopiile pe care le-am efectuat și documentat, esofagita a apărut la aproximativ una din patru (în jur de 28%). Iar dintre cazurile cu esofagită, aproximativ 87% au fost forme ușoare (grad A sau B), iar formele severe (C sau D) au reprezentat doar circa 12%. Practic, gradele A și B au fost aproape la fel de frecvente între ele, iar gradul D a fost o raritate. Același tipar se regăsește și în literatura medicală: în serii de peste o mie de pacienți, formele ușoare (grad A și B) adună în jur de 90% dintre esofagite, iar gradul D rămâne rar.

Un alt tipar pe care l-am observat constant: esofagita a fost de aproape două ori mai frecventă la bărbați decât la femei (în jur de 37% față de 20% din gastroscopii). Nu este o particularitate a cazuisticii mele, ci o diferență cunoscută și în literatură, refluxul cu leziuni vizibile fiind în general mai frecvent la bărbați.

Dacă pe buletinul dumneavoastră de endoscopie scrie grad A sau grad B, sunteți în categoria în care se află marea majoritate a pacienților, și anume formele care răspund cel mai bine la tratament. Nu este un motiv de panică, ci de a începe tratamentul și de a urmări evoluția.

Clasificarea Savary-Miller

Unii medici folosesc o clasificare mai veche, Savary-Miller, cu grade de la 1 la 5. Pe scurt: gradele 1 și 2 corespund formelor ușoare, gradele 3 și 4 unor forme mai avansate (cu eroziuni întinse sau cu îngustarea esofagului), iar gradul 5 descrie esofagul Barrett (despre care discutăm mai jos). Dacă întâlniți acest sistem, ideea de fond este aceeași: cu cât numărul este mai mic, cu atât forma este mai ușoară.

Hernia hiatală: ce este și ce tipuri există

De multe ori, pe lângă esofagită, raportul menționează și o hernie hiatală. Aceasta înseamnă că o porțiune mică din stomac alunecă în sus, prin orificiul diafragmei prin care trece în mod normal esofagul (hiatusul). Cel mai frecvent tip este hernia hiatală axială (numită și prin alunecare), care este și cea pe care o vedem cel mai des.

Raportul poate nota și dimensiunea: mică, moderată sau mare. Din experiența mea, hernia hiatală a apărut la aproximativ 1 din 5 gastroscopii, iar în marea majoritate a cazurilor a fost vorba despre hernii mici sau moderate; herniile mari au fost rare. O hernie hiatală mică, axială, este o constatare foarte frecventă și de cele mai multe ori nu este periculoasă.

De ce apar adesea împreună esofagita și hernia hiatală

Cele două constatări sunt legate. Hernia hiatală slăbește bariera dintre stomac și esofag (sfincterul esofagian inferior), astfel încât acidul urcă mai ușor și poate produce esofagită. Nu este o regulă absolută, dar tendința se vede și în datele mele: printre pacienții care aveau și hernie hiatală, esofagita a fost mai frecventă decât în medie. Legătura este, de altfel, bine documentată în literatură, hernia hiatală fiind recunoscută drept unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru esofagita de reflux. De aceea, când apar ambele, ele nu sunt două probleme fără legătură, ci două fețe ale aceluiași mecanism, refluxul acid, iar tratamentul se adresează cauzei comune.

Ce înseamnă restul termenilor de pe buletin

Pe buletinul de gastroscopie, constatarea nu apare niciodată singură, ci într-o frază mai lungă, plină de termeni tehnici. Cel mai des, ea sună cam așa: „Esofag cu esofagită clasa A Los Angeles. Hernie hiatală axială mică. Stomac, corp gastric examinat în viziune directă și retroviziune, cu mucoasă normală.”

Ce înseamnă: esofagul are o inflamație ușoară (grad A), există o hernie hiatală mică prin alunecare, iar stomacul a fost privit din toate unghiurile și arată normal. Iată cuvintele care vă pot pune întrebări:

• „în viziune directă și retroviziune”: nu este o constatare, ci o descriere a tehnicii. Înseamnă că medicul a privit stomacul atât de sus în jos, cât și întorcând camera înapoi (retroviziune), ca să nu rămână unghiuri neexaminate. Este un semn de examinare completă, nu o problemă.
• „eritem” / „mucoasă cu eritem”: înseamnă o înroșire a mucoasei. Este o mențiune foarte frecventă și, de regulă, banală, semn de iritație ușoară, nu de leziune.
• „reflux biliar” / „conținut bilios”: prezența unei cantități de bilă urcată în stomac. Poate explica anumite simptome, dar în cantitate mică este o constatare obișnuită.
• „depozite de glicogen”: mici pete albicioase pe esofag (acantoză glicogenică). Sună complicat, dar este o constatare benignă, fără legătură cu cancerul.

Cu alte cuvinte, cele mai multe cuvinte care par îngrijorătoare pe un buletin descriu fie tehnica, fie constatări minore. Ceea ce contează cu adevărat este gradul esofagitei, eventualul esofag Barrett și semnele de alarmă, despre care vorbesc mai jos.

În cât timp se vindecă esofagita de reflux

Depinde de grad, dar majoritatea formelor ușoare se ameliorează în câteva săptămâni de tratament corect.

Pentru gradele A și B, o cură de medicamente care reduc aciditatea (de regulă inhibitori de pompă de protoni), luate corect, vindecă mucoasa în mod obișnuit în 4 până la 8 săptămâni. În studii, în jur de 9 din 10 esofagite apar vindecate la o gastroscopie de control după 8 săptămâni de tratament corect. Formele severe (C și D) au nevoie de tratament mai lung și de o gastroscopie de control, pentru a confirma vindecarea. Important este că vindecarea mucoasei pe care o vedem la control nu înseamnă automat că problema de fond a dispărut: dacă refluxul continuă, esofagita poate reveni. De aceea, pe lângă medicamente, contează și schimbările de stil de viață.

Tratamentul esofagitei de reflux

Tratamentul are două componente care merg împreună:

• Medicamentele care reduc aciditatea (inhibitorii de pompă de protoni) sunt baza tratamentului care vindecă mucoasa. Doza și durata le stabilește medicul, în funcție de grad.
• Schimbările de stil de viață și de alimentație reduc refluxul și ajută la menținerea rezultatului: mese mai mici, ultima masă cu câteva ore înainte de culcare, ridicarea capului patului, reducerea greutății dacă este cazul, renunțarea la fumat.

Nu reiau aici lista detaliată a alimentelor, pentru că am scris despre regim pe larg în articolul despre arsura în piept și pirozis. Ideea de reținut este că medicamentele vindecă esofagita, iar stilul de viață o ține departe.

Esofagul Barrett și semnele de alarmă

De ce contează gradul și urmărirea? Pentru că un reflux acid lăsat netratat timp îndelungat poate, în timp, să irite esofagul până la complicații: esofagul Barrett, ulcerul esofagian, strictura (o îngustare a esofagului, care face înghițirea dificilă) și, rar, cancerul esofagian. Vestea liniștitoare este că acesta nu este traseul obișnuit – marea majoritate a esofagitelor rămân ușoare și se vindecă cu tratament –, dar este tocmai motivul pentru care merită tratate și urmărite, nu ignorate.

Există câteva situații în care constatarea de pe buletin cere atenție suplimentară:

• Esofagul Barrett: dacă refluxul a durat mult, mucoasa esofagului se poate transforma, înlocuindu-se cu un țesut asemănător celui din intestin. Barrett nu doare și nu se simte; se descoperă tot la gastroscopie, prin biopsie. Nu este cancer, dar cere urmărire periodică, pentru că este o stare care merită supravegheată.
• Gradul D sau o esofagită care nu se vindecă după tratament corect: aici medicul poate recomanda o gastroscopie de control cu biopsii, pentru a fi siguri de diagnostic.
• Semnele de alarmă care cer evaluare promptă, indiferent de grad: dificultatea de a înghiți (disfagie), scăderea în greutate fără motiv, anemia sau semnele de sângerare digestivă, vărsăturile persistente.

Dacă pe buletin nu apare niciunul dintre aceste lucruri, iar gradul este A sau B, situația este, cel mai probabil, una obișnuită și gestionabilă. Vă încurajez însă să discutați rezultatul cu medicul, pentru că tratamentul și ritmul controalelor se stabilesc în funcție de întregul tablou.

Surse și referințe

Informațiile medicale din acest articol sunt în acord cu sursele primare și cu ghidurile actuale:

• Clasificarea Los Angeles (sursa primară): Lundell LR, Dent J, Bennett JR și colab., Endoscopic assessment of oesophagitis: clinical and functional correlates and further validation of the Los Angeles classification, Gut, 1999 (gradele A–D).
• Tratament și urmărire (ghidul actual): Katz PO, Dunbar KB, Schnoll-Sussman FH și colab., ACG Clinical Guideline for the Diagnosis and Management of Gastroesophageal Reflux Disease, American Journal of Gastroenterology, 2022 (inhibitorii de pompă de protoni, vindecarea mucoasei, supravegherea esofagului Barrett, semnele de alarmă).
• Distribuția pe grade: Albarrak A și colab., Erosive Esophagitis Unveiled: A Retrospective Study of Epidemiology and Endoscopic Findings, Cureus, 2025 (78,2% grad A + 13,7% grad B → ~92% forme ușoare; gradul D doar 1,6%).
• Vindecarea la 8 săptămâni: Yaghoobi M și colab., Impact of oesophagitis classification in evaluating healing of erosive oesophagitis after therapy with proton pump inhibitors: a pooled analysis, European Journal of Gastroenterology & Hepatology, 2010 (rata de vindecare ~89% la 8 săptămâni cu IPP).
• Hernia hiatală ca factor de risc: Chen CL și colab., The prevalence and risk factors of reflux esophagitis among adult Chinese population, Journal of Clinical Gastroenterology, 2007 (hernia hiatală – factor de risc puternic pentru esofagita de reflux).